Marie Fredriksson la Nyhetsmorgon (=Stirile de dimineata) - 9 februarie 2008 - TV4

 

Rep: In septembrie 2002 Marie Fredriksson, una din cele mai cunoscute cantarete ale Suediei, cade dupa ce si-a facut alergarea de dimineata. Doctorii au constatat ca avea o tumoare pe creier. De atunci ea s-a luptat putin cate putin pentru a reveni la viata, printre altele cu ajutorul picturii. In 2005 a avut prima expozitie, iar acum se intoarce cu inca o prezentare. Lasse Bengtsson a mers acasa la Marie, in mijlocul creatiilor ei.

 Marie: (canta melodia Ett bord I solen) “O masa la soare este tot ce vreau / Sa fiu linistita in fiecare zi / Multe s-au intamplat in ultimul timp / Niciodata nu am cunoscut atatea lacrimi / Anii intunecati in cele din urma s-au sfarsit …”  

Rep: Marie, in comparatie cu expozitia precedenta care intr-adevar continea numai negru si alb, acum ai multa culoare.

 Marie: Da..

 Rep: Cum ti-a venit ideea?

 Marie: Pentru ca ma plicitsisem, era asade intunecat, gri si intunecat. Dar ceea ce se remarca este faptul ca in cadrul acestei expozitii va fi multa culoare, insa eu simt ca vreau sa ma intorc inapoi doar la negru, este...cum ii spune... trebuie sa aleg ceva din interiorul meu sau sa discut cu mine insami: ca voi face astazi? Da, negru precum carbunele sau ceva asemanator.  Nuu, trebuie sa am culoare, trebuie... astfel incat ziua urmatoare sa folosesc culori. Deci depinde foarte mult de cum te simti. Este ceva frumos, este ca si cum te uit la acest creion albastru de aici, apoi gri, astfel incat simt intr-un fel ca aceste culori apartin una alteia, dar de fapt nu apartin, este ceva ciudat. Nu pot explica bine acest lucru. Eu experimentez ceva...pace si tacere. Pace si liniste si tacere. Cred ca aceste cuvinte sunt frumoase.

 Rep: Aceste lucruri trebuie sa le ai in jurul tau cand creezi?

 Marie: Da, destul de des. Dar uneori simt ca trebuie sa ascult rock’n’roll. Acum a fost prea liniste mult timp. De aceea dau muzica tare la radio, dar este mereu ceva diferit. Depinde de cum te simti in acele momente. (Canta din nou melodia Ett bord i solen: Anii intunecati au trecut in cele din urma / Soarele straluceste din nou ) Pot sa incep numai daca ma simt... adica daca vreau si daca imi place ceea ce fac, apoi vad daca ma simt bine in acea zi. Apoi incep sa desenez si se intampla o gramada de lucruri sau nu iese nimic. Atunci arunc hartia si sunt dezamagita, arunc totul, pur si simplu. Iar hartia este destul de scumpa, dar simt ca sunt fortata sa o arunc. Nici macar nu vad cand au cazut. Dar cand desenez si ma simt bine, am o dispozitie buna si am incredere in mine, atunci pot face orice. Este ca atunci cand canti. Are de-a face cu ceea ce simti in interior. Asta este..

 Rep: Dar ce inseamna pentru tine sa desenezi si sa pictezi? Daca compari cu a compune muzica si a canta...

 Marie: Desenul inseamna libertate. In mod absolut!

 Rep: Mai mult decat in muzica?

 Marie: Da. Pentru ca toata viata am cantat si stiu foarte bine cum e. Cand m-am imbolnavit a fost ceva teribil. Nu puteam face nimic. Nu ma simteam deloc in stare sa cant ceva. A fost greu. Apoi mi-am revenit si m-am simtit bine si puteam scrie din nou melodii, cantam foarte mult. Cantam inainte de toate... A fost ceva extraordinar sa ma intorc . Apoi din nou...deoarece cantam foarte mult,  intr-o buna zi pictura a inceput sa ocupe mai mult loc. Si m-am simtit extraordinar de bine asa. Dar in acelasi timp boala era un cosmar. M-a facut sa am o cu totul alta atitudine catre viata. Foarte diferita... De exemplu traiesc pentru o zi, doar pentru o zi, cate una, la rand. De fapt sunt foarte recunoscatoare ca sunt asa astazi. Sunt constienta ca nu as fi putut fi aici, asta este...am prieteni care au avut aceeasi boala si nu mai traiesc. Incepi sa iti dai seama si sa multumesti ca esti in viata. Pentru asta sunt extrem de recunoscatoare doar pentru ca traiesc. Ca sunt...da! Dar acum s-a terminat, nu mai vreau sa vorbesc despre asta.

 Rep: Acum cum te simti, Marie?

 Marie: Ma simt cat de bine posibil.

 Rep: Dar observi ca te simti din ce in ce mai bine?

 Marie: Oh, da. Desi iau medicamente. Trebuie sa iau medicamente de epilepsie. Dar este ceva foarte diferit, iti imaginezi. Este ca atunci cand te poti trezi dimineata si te poti simti odihnit si fericit si apoi sa te poti trezi din nou. Pentru ca a existat un timp in care nu puteam face nimic. Si sa poti iesi afara sa te plimbi prin padure sau afara pur si simplu, natura aici in Djursholm e fantastica. Doar pentru aerul proaspat imi place sa fiu aici. Acum nu am avut noroc cu vremea...

 Rep: Dar munca ta este influentata in vreun fel? De exemplu cum este cu vederea ta?

Marie: Nu, nu pot vedea cu acest ochi...(dreptul) Nu isi va reveni niciodata.

Rep: Cat este de afectat?

Marie: Vad...cam asa...stangul este cel sanatos. Daca ma uit la tine apoi ma uit...cum sa spun...stai putin... trebuie sa simt...  Trebuie sa ma misc, sa ma rasucesc dupa cum se rasuceste capul... pentru ca in principiu nu vad absolut nimic in partea dreapta. Uneori ma lovesc de fiecare lucru ca nu vad nimic. Dar acum m-am obisnuit... Culoarea asta cred ca e frumoasa...  

 

Rep: Dar pe cine reprezinta aceste figuri?

Marie: Cu siguranta ca sunt persoane diferite. Pe unele dintre ele le stiu foarte bine, altele sunt fantezii. Nu pot spune care cine este. Dintre cei pe care ii stiu, nu pot spune ca acesta este el, aceasta este ea...  

Rep: Dar sunt persoane care exista?  

Marie: Da, unele da. 

Rep: Dar cate din aceste figuri te reprezinta pe tine?

Marie: Eu sunt in fiecare, pot spune. Hai sa o luam pe asta de jos, de exemplu. Se numeste „Me” iar cele 3 portrete sunt ale mele. Si arat foarte rau, mai ales in portretul acesta. Chiar asa aratam cand ma simteam cel mai rau, cand eram asa de bolnava. Asa aratam atunci.

Rep: Acum cand te uiti la desen, cum il descrii? Cum erai?   

Marie: A fost oribil. Teribil, pentru ca eram foarte umflata de la tot cortizonul pe care l-am luat si am luat foarte mult... Totusi m-am gandit ca vreau sa pastrez tabloul pentru ca este o parte din mine. Mi-a luat mult timp sa ma decid daca sa il arat sau nu, dar asta este...  

Rep: Ne putem uita si la celelalte desene?

Marie: Da, asta l-am facut in 2006. 

Rep: Blue Wind.

Marie: Da. Era o perioada grea, asta acum 2 ani, aproape 3 ani. Apoi am inceput sa folosesc doar creioane, am inceput sa simt ca pot folosi culori. Dar a fost si un fel de speranta in acele momente grele.  

Rep: Care a fost cem mai greu lucru care se reflecta in tablourile tale? 

Marie: A fost acela de a prelucra boala. Am incercat sa o exprim tot timpul pana vara trecuta cand am primit rezultatul de la doctor, rezultat care spunea ca m-am refacut complet. A fost suficient doar sa aud acest lucru ca am si devenit un alt om. Multumesc lui Dumnezeu ca s-a intamplat asa. Ia sa vedem ce avem aici, da, acesta este preferatul meu. Acesta de aici!

Rep: Punk!

Marie: Da.  

Rep: Ce inseamna Punk pentru tine?  

Marie: Inseamna eliberare, o minunata eliberare prin muzica, o pictura fantastica, „God save the Queen” a fost super.  

Rep: Acesta cred ca are o insemnatate deosebita.  

Marie: Se numeste „Ett bord i solen” (o masa la soare) si este unul din cele mai bune lucruri pe care le stiu – acela de a putea sta la o masa la soare. Cred ca inseamna fosrte mult. Te face sa te simti bine pe interior, mai ales primavara cand iese soarele, este cel mai bine. „O masa la soare / Pentru mine inseamna lumina / Pentru ca acolo ma simt cel mai bine / La lumina / Cald sau frig, nu conteaza / Lumina este cea mai importanta” 

Rep: Toata lumea se intreaba daca s-a terminat cu Per Gessle si Roxette. Exista ceva ce puneti la cale acum? 

Marie: Da, desigur. Tot timpul vorbim despre asta. O sa se intample, putin cate putin. Dar nu stim cand si cum. 

Rep: Vrei sa spui ca este posibil sa reveniti sub numele de Roxette?

Marie: Da, cred.   

Rep: Rezisti sa calatoresti, sa mergi in turnee, etc? 

Marie: Da, dar nu cred ca voi mai putea sari peste tot asa cum o faceam. Atunci eram chiar nebuna. Alergam in nestire pe scena, scena era destul de mare. Eu doar alergam si ma prindeam de ce apucam. Acum nu e nevoie sa fie la fel cum a fost. Putem face ceva mai mic. Nu la fel de mare, sa vedem...  

Rep: Cand te gandesti la viitor, Marie, ce iti vine in minte? Spui ca nu vrei sa te gandesti prea mult in viitor, ci sa traiesti in prezent, sa te bucuri de fiecare zi.

Marie: Imi place foarte mult acest lucru, chiar imi face bine. Nu ma gandesc prea mult, de exemplu...saptamana viitoare voi face asta si asta si asa mai departe. Acum de exemplu imi place ca suntem aici. Apreciez faptul ca avem o dupa-amiaza placuta aici, iar soarele straluceste, nu? Fantastic! De asa ceva ma bucur. Asa ca...sa vedem ce va fi si maine. Probabil ca va ninge. 

Rep: Dar te simti mai bine daca te bucuri de ceva.

Marie: Oh, da. Trebuie! Sunt obligata! Bine, „obligata” poate nu e cuvantul potrivit. Insa ma bucur enorm si sunt recunoscatoare ca situatia este asa cum este. Si pentru ca ma trezesc in fiecare dimineata si ma ridic din pat si simt ca sunt sanatoasa. Asta e cel mai bun lucru care exista, de fapt. (Canta Ett bord i solen: O masa la soare este tot ce vreau / Sa fiu linistita in fiecare zi / Multe s-au intamplat in ultimul timp / Niciodata nu am cunoscut atatea lacrimi…)

Rep: Asadar Marie Fredriksson, expozitia ei la galeriile So din Stockholm va continua si weekend-ul viitor.